Pavelescu, Cincinat: În clipa-n care vocea ta slăbită

[ZaunköniG]

Cincinat Pavelescu
(1872-1934)

În clipa-n care vocea ta slăbită
Se mai lupta să zică: nu, eu mut,
Zdrobindu-ţi carnea albă, te-am avut,
Statuie după soclu năruită!

Dar o-ntristare-n inima-mi mâhnită
Înalţă un regret necunoscut:
Mă doare tot ce-a fost şi s-a trecut
Şi plâng pe năzuinţa mea-mplinită!

Pe clipa rătăcirii noastre ceaţa
Va coborî uitare, şi, străini,
Ne vom târî spre alte patimi viaţa.

Vei trece-n seri de toamnă lângă altul,
Cu suflet tulburat, cu ochi senini...
Eternă-i doar iubirea, nu amantul!