Mihai Eminescu: Lacul

[Alcedo]

.

.

Waldsee / Lacul // Eminescu


Blauer See des Schwarzen Waldes,
gelbe Rosen dich beladen,
du erschauerst weiß in Wellen,
die das Boot am Ufer baden.

Seit ich kam an dein Gestade
etwas in mir Ausschau hält,
ob sie aus dem Schilf hervorkommt
und mir in die Arme fällt.

Sprängen wir in deinen Nachen -
Wasserklang von allen Seiten -
aus der Hand mir würden Steuer
wie die Ruder mir entgleiten,

dass wir schwebten wie verzaubert
unter Mondlicht - Wasser klänge,
Wind im Schilfe weich bestärke
jede lieblich Wellenlänge!

Doch sie kommt nicht. Ganz alleine
leide ich in blassen Posen
neben diesem blauen Waldsee
voller goldner Wasserrosen.




Lacul / Mihai Eminescu (1850 - 1889)



Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

.

.